Timp de citire: 4 minute

Cauze și tratament blefarită

Blefarita a fost prima oară descrisă în 1908 de către Elschnig și este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice. Este o inflamație a marginii pleoapelor care produce iritarea, înroșirea și descuamarea pleoapelor. În funcție de partea pleoapei care este afectată, blefarita poate fi anterioară sau posterioară.

Blefarita anterioară afectează partea pleoapei unde sunt prezente genele.

Blefarita posterioară afectează partea internă a pleoapei, care vine în contact cu globul ocular și unde sunt prezente glande sebacee (Meibomius). Frecvent, cele două afectări coexistă, făcând ca managementul blefaritei să fie mai problematic.

Clasificarea blefaritei în funcție de prezentarea clinică

• stafilococică
• seboreică
• mixtă
• disfuncție de glande meibomiene

Blefarita stafilococică este întâlnită mai frecvent la tineri. Pe lângă afectarea pleoapei, această formă de blefarită poate să afecteze și alte structuri oculare (corneea).

Blefarita seboreică este prezentă la pacienții mai vârstnici și se asociază frecvent cu acneea seboreică. Aceasta se prezintă sub formă de leziuni caracteristice la nivelul pielii nasului, frunții sau pomeților, precum și modificări de culoare și grosime a pielii.

Factori care duc la apariția blefaritei

Glandele Meibomius au un rol important în mecanismul de apariție a blefaritei. Se găsesc în grosimea pleoapei și sunt în număr de aproximativ 30-40 la nivelul pleoapei superioare și 20-30 la nivelul celei inferioare. Secretă substanțe lipidice, componente ale filmului lacrimal normal. Funcționarea anormală a acestora este implicată în apariția blefaritei.

Bacterii (Staphylococcus aureus, Propionibacterium acnes, Staphylococcus epidermidis, corinebacterii), fungi (Pitysporum) sau paraziți (Demodex) sunt de asemenea implicați în apariția blefaritei.

paraziți Demodex aflați pe pleoapă

Infecția cu Demodex folliculorum și Demodex brevis este mai frecventă după vârsta de 60 de ani. Demodex folliculorum are o predispoziție către afectarea foliculilor piloși, iar Demodex brevis afectează glandele meibomiene.

Simptome ale blefarietei

• înroșirea pleoapelor
• descuamarea acestora
• senzație de arsură sau mâncărime
• prezența scuamelor la nivelul genelor
• pierderea genelor
• hiperlăcrimare

prezența scuamelor la nivelul pleoapei inferioare

Aceste simptome au de obicei o evoluție îndelungată, cu posibilitatea să treacă neobservate dacă sunt ușoare sau moderate.

Simptomele pot fi accentuate de factori de mediu precum curenți de aer, fumat, praf, folosirea anumitor produse cosmetice etc. Afectarea este de obicei bilaterală, dar poate fi și asimetrică. Modificările palpebrale decelate în timpul examinării la biomicroscop, orientează medicul oftalmolog spre tipul blefaritei.

Elementele sugestive pentru blefarită sunt:

• prezența scuamelor la nivelul genelor
• modificări ale genelor
• accentuarea vaselor de sânge de la marginea pleoapei
• modificări de volum sau formă a glandelor meibomiene

Cum se diagnostichează?

Diagnosticul blefaritei este unul clinic. În cazuri particulare, se pot efectua culturi din secrețiile provenite de pe marginile pleoapelor pentru a izola diverși patogeni. Secreția glandelor meibomiene poate fi analizată calitativ sau după ușurința expresibilității acesteia. Modificările de formă a glandelor pot fi vizualizate prin meiboscopie.

Care este tratamentul blefaritei?

Tratamentul include măsuri de igienă a pleoapei, deoarece este de dorit să apară o încărcare cât mai mică cu microorganisme. Un alt obiectiv este reducerea inflamației și restabilirea filmului lacrimal.

Tratamentul este adaptat ca durată sau intensitate după nevoile fiecărui pacient. Este esențial de înțeles că acesta presupune o durată lungă și poate fi însoțit de perioade de agravare a simptomelor.

Igiena pleoapei se realizează cu comprese calde pentru a mobiliza mai ușor crustele și scuamele, urmată de masajul pleoapelor și spălarea acestora cu șampoane concepute în acest scop. În cazul în care etiologia blefaritei este una infecțioasă, se vor folosi antibiotice topice (aplicații locale).

Pentru infecția cu Demodex, se indică folosirea de șampoane sau preparate ce conțin ulei din arborele de ceai (Maleuca alternifolia).  În cazul afectării severe a pleoapelor, însoțită de inflamație marcată, se poate utiliza un tratament antiinflamator de scurtă durată. Pentru a diminua disconfortul produs de modificarea secreției lacrimale în contextul blefaritei, se pot folosi lacrimi artificiale sub formă lichidă sau gel, care să conțină lipide sau lipozomi.

Care este diferența dintre sindromul de ochi uscat și blefarită?

Timp de mulți ani sindromul de ochi uscat și blefarita au fost privite ca două entități distincte. Însă noile cercetări au arătat că sindromul de ochi uscat, atât cel evaporativ cât și cel cauzat de o secreție insuficientă de lacrimi, poate fi considerat ca o sechela a blefaritei cronice.

Marginea pleoapelor este colonizată în mod normal de populații de bacterii. Acestea trăiesc într-un sistem specializat numit biofilm. Biofilmul asigură un mediu propice de dezvoltare a bacteriilor precum și protecție împotriva mecanismelor de apărare ale gazdei. Când aceste populații de bacterii se înmulțesc, eliberează toxine și enzime care duc la inflamația cronică și la aparția blefaritei și ulterior al ochiului uscat.

 Cele 4 stadii de ochi uscat asociat blefaritei, conform Rynerson și Perry

Stadiul 1: afectează foliculii piloși (genele). Zona din jurul foliculului devine inflamată și roșie iar în timp se formează scuame care înconjoară genele, luând aspect de „guleraș”. Uneori, din cauza inflamației cronice și a modificărilor cicatriciale, e posibil ca genele să nu mai crească iar scuamele să fie absente.

Stadiul 2: afectează foliculii piloși și glandele Meibomius. Inflamația la nivelul glandelor Meibomius duce la dilatarea glandelor și modificare secreției acestora, lucru care va avea impact asupra calității filmului lacrimal.

Stadiul 3: în plus față de afectarea foliculilor și a glandelor Meibomius, va apărea o modificare și la nivelul glandelor Krause și Wolfring, responsabile de secreția componentei apoase a filmului lacrimal.

Stadiul 4: apare după ani de inflamație cronică și se caracterizează prin modificări structurale ale pleoapei. Pleoapele pot fi orientate spre interior (entropion) sau exterior (ectropion) din cauza laxității.

Aveți simptome clinice cum ar fi înroșirea pleoapelor, senzație de arsură sau mâncărime?

Accesați pagina de programări online și alegeți medicul la care doriți să fiți consultat.